Fumatul ofera o stare temporara de bine, o senzatie de stimulare. Cand se inhaleaza fumul tigarii, se stimuleaza neurotransmitatorii din creier care sunt responsabili de eliberarea de dopamina. Cand se intampla acest lucru intervine o stare de bine.
Multe persoane spun ca fumatul ajuta in momentul in care sunt stresate. Acest lucru este in parte datorat de influenta asupra neurotransmitatorilor, insa se provoaca si dependenta in acest fel, intrucat de fiecare data cand o persoana este stresata va apela la fumat pentru calmare.
Un alt efect psihologic este faptul ca se creste puterea de concentrare si constientizare prin anume chimicale eliberate ce stimuleaza cortexul vizual. Andrenalina este unul din hormonii eliberati cand persoanele fumeaza, facandu-le sa se simta mai energice. Acest lucru duce din nou la o dependenta psihologica legata de fumat in cazul multora.
Dintre efectele fizice ale fumatului principalul este o usoara stare de ameteala cand se fumeaza, stare ce apare in principal la prima tigara fumata intr-o zi. Scurtarea respiratiei este un alt efect secundar comun datorat fumatului. Acest lucru are loc datorita faptului ca fumatul reduce cantitatea de oxigen ce ajunge la celule.
Fumul de tigara afecteaza si sistemul circulator, ducand la o crestere a tensiunii arteriale. Desi aceasta conditie este reversibila, episoadele frecvente si fluctuatiile tensiunii pot sa se dovedeasca daunatoare pe termen lung.
Majoritatea persoanelor tind sa aprecieze doar efectele pe termen scurt, de calmare si relaxare ale fumatului. Tind insa sa ignore efectele extrem de daunatoare ale fumatului asupra organismului ce isi fac aparitia pe termen lung. Avem memoria selectiva, ne amintim doar lucrurile placute si nu problemele, de aceea alegem de cele mai multe ori sa ignoram consecintele negative. Cel mai indicat sfat este renuntarea la fumat, fie treptat, fie dintr-o data, cu ajutorul plasturilor sau gumei cu nicotina sau prin orice alte metode, intrucat este un viciu extrem de daunator organismului.