Uniunea Europeana- si intr-o foarte mica masura si Statele Unite ale Americii- se lupta sa ajunga la un acord in ceea ce priveste fluxul de refugiati care continua sa fuga din Siria sau din alte zone sfasiate de razboi din Orientul Mijlociu. O multime de state si-au deschis „portile” pentru un numar semnificativ de refugiati. Dar cat de larg se deschis portile unui stat cu resurse limitate? Se pare ca exista o implicare atat a stiintei cat si a politicii in rezolvarea acestei probleme.
Granitele Europei
Provocarea este intens dezbatuta asupra modului de gestionare a problemei refugiatilor care fug de conflicte si persecutie, discutandu-se si despre migranti- un termen care ii cuprinde pe cei care aleg sa paraseasca tara de origine in mod voit. Din punct de vedere tehnic, un „refugiat” este o denumire oficiala pe care o persoana si-o poate pierde daca alege sa paraseasca o tabara de refugiati din Liban de exemplu, si cauta o modalitate de a ajunge in Europa.
O analiza a revistei The Economist a constatat ca mai mult de 90% din sirienii care au aplicat pentru azil politic in Uniunea Europeana in primul trimestru al anului 2015, au fost recunoscuti ca refugiati legitimi. Imigrarile nu reprezinta o problema noua pentru Europa: dupa dezastrul lasat de cel de-al Doilea Razboi Mondial, multe state europene au avut politici generoase de imigrare- sustine Mabel Berezin, sociolog la Universitatea Cornell. Intr-adevar, Uniunea Europeana pare a avea un buton rosu pe care il apasa ori de cate ori se confrunta cu o stare de urgenta- cum este si cazul refugiatilor din prezent.
Unele state sprijina un sistem de cote, ceea ce inseamna ca poate primi sau nu refugiati pentru azil politic in functie de calcularea unei formule, tinandu-se cont de PIB-ul tarii, rata de somaj, populatia totala si acceptarea migrantilor de catre populatia locala. Ideea pare a fi corecta, chiar si din punct de vedere stiintific, dar se pare ca nu prea are nicio valoare in fata valului imens de refugiati care tot continua sa ajunga in Europa.